Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns

miercuri, iunie 19, 2024

Aflamil – medicamentul anti-inflamator și antireumatic

NewsMed
NewsMed

30 Oct 2017

eye-glyph Vizualizări: 13702

Distribuie Articolul

Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte

Aflamil este un anti-inflamator nesteroidian și antireumatic ce conține aceclofenac drept substanță activă. Acesta se prezintă sub formă de comprimate filmate ce conțin aceclofenac 100 mg.

Indicații și contraindicații

Se recomandă administrarea de Aflamil în caz de dureri articulare sau dureri de spate. Durerile în zona abdominală în timpul perioadei menstruale, precum și inflamațiile acute apărute în cadrul a diferite patologii reprezintă indicații de utilizare pentru Aflamil. Comprimatele se recomandă în tratamentul durerilor dentare, artroză (apare în general la persoanele peste 50 de ani) sau osteoartrită. Totodată, Aflamil poate fi prescris spre administrare pacienților ce prezintă poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, reumatism extraarticular sau periartrită humeroscapulară.

Nu se administrează Aflamil pacienților cu insuficiență hepatică și renală, sau cu orice boală severă la nivelul ficatului sau rinichilor. Introducerea acestor comprimate în tratament este interzisă în ulcere gastrice, duodenale sau sângerări active (precum cele gastro-intestinale).

Îngustarea căilor aeriene, astmul bronșic, rinita acută și erupțiile cutanate, împreună cu orice alte reacții adverse apărute la administrarea oricărui alt anti-inflamator nesteroidian (Istopirină, Kalmopirină sau Aspirină) reprezintă contraindicații de utilizare.

Nu se administrează în caz de alergie la aceclofenac și arteriopatie periferică. Nu se recomandă niciun tratament ce include Aflamil pe timpul sarcinii, cu atenționare specială pentru ultimele 3 luni.

Se interzice utilizarea Aflamil de către pacienții cu boală cerebrovasculară, insuficiență cardiacă și operații de bypass sau de îndepărtare a blocajelor coronariene. Nu se ia Aflamil în varicelă.

Reacții adverse date de Aflamil

Cele mai frecvente reacții adverse pot afecta până la 1 persoană din 10. Acestea se manifestă prin amețeală, dureri abdominale, indigestie, diaree, greață și valori modificate ale testelor ce vizează funcția hepatică. Reacțiile adverse mai puțin frecvente afectează până la 1 din 100 de persoane. În această categorie se încadrează gastrita, constipația, flatulența, vărsăturile, mâncărimile, erupțiile tranzitorii pe piele și valori modificate ale funcției renale.

Tratamentul cu Aflamil prezintă riscul de infarct miocardic, însă acest risc poate fi redus considerabil dacă se administrează doza minimă cu care se obține efectul dorit, pe perioada minimă care să asigure eficiența.

S-a înregistrat extrem de rar apariția unor reacții alergice dermatologice atât de severe încât să pună viața pacientului în pericol. Aceste afecțiuni (Sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică și dermatita exfoliativă) se manifestă prin urticarie, erupții cutanate, mâncărimi, febră și bășici ale pielii. Ele au apărut de cele mai multe ori în prima lună de administrare, la persoane care se aflau la primul tratament cu medicamente anti-inflamatoare nesteroidine. Pentru a evita orice astfel de situație, se impune întreruperea imediată a utilizării Aflamil și prezentarea la medic încă de la apariția primelor erupții cutanate.

Foarte rar pot apărea ulcerații gastro-intestinale sau perforații cu sângerări, motiv pentru care se recomandă adresarea către un medic în caz de simptome abdominale.

Interacțiuni și atenționări speciale atunci când utilizați Aflamil

Este necesară adresarea către medic înainte de utilizarea Aflamil în toate cazurile menționate la capitolul contraindicații! În plus, Aflamil nu trebuie administrat fără avizul de specialitate nici în situția bolilor inflamatorii gastrointestinale (precum boala Crohn sau colita ulcerativă) sau în tulburările de coagulare ale sângelui. Este nevoie sa vă adresați medicului dacă suferiți de angină pectorală, hipertensiune arterială, porfirie, diabet zaharat sau lupus eritematos sistemic. Nu se practică tratamentul cu Aflamil în perioada imediat următoare intervențiilor chirurgicale majore sau în cazul valorilor ridicate ale trigliceridelor și colesterolului seric. Fumătorii trebuie să primească acordul medicului înainte de începerea administrării comprimatelor.

Există o serie de substanțe care pot avea o influență importantă asupra efectului Aflamil. În cazul în care luați oricare din aceste medicamente trebuie să discutați cu medicul, pentru ca acesta să ajusteze dozele de Aflamil. Printre substanțele ce necesită o atenție sporită se numără: litiu, digoxină, diuretice, anticoagulante, antidiabetice, metotrexat, zidovudină, tacrolimus și ciclosporină. Alte substanțe din această categorie sunt: medicamente antiinflamatoare steroidiene (prednisolonă și betametazonă), antagoniști ai angiotensinei II, acid acetilsalicilic, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei.

Doze și mod de administrare Aflamil

Aflamilul se găsește sub forma foliilor de câte 10 comprimate filmate albe, rotunde și biconvexe. Există spre comercializare cutii cu 2, 3 sau 6 folii a câte 10 comprimate. Administrarea se face în funcție de recomandarea medicului.

În cazul în care utilizați Aflamilul pentru o perioadă mai lungă de 3 luni, este necesar să efectuați periodic teste de sânge. Testele ce urmăresc funcțiile hepatică și renală devin și ele necesare după 3 luni de administrare.

Alte informații despre Aflamil

Data de expirare a medicamentului reprezintă ultima zi a lunii înscrise pe ambalajul produsului. Se recomandă păstrarea la temperaturi mai mici de 25o C.

Nu există suficiente date în legătură cu siguranța administrării la copii. Prin urmare nu se recomandă utilizarea la copii și adolescenți.

Aflamilul poate determina dificultăți în cazul în care doriți să rămâneți însărcinată. În această situație trebuie să urmați indicațiile medicului dumneavoastră.

Este interzisă conducerea de vehicule pe parcursul administrării de Aflamil dacă întâmpinați reacții adverse precum greață sau amețeală.

Adauga un comentariu

Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

colaborare@newsmed.ro

Publicitate:

publicitate@newsmed.ro
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!