1. Denumirea, compoziție și clasa de medicamente Abilify Maintena
Abilify Maintena este denumirea comercială a aripiprazoluli, un neuroleptic atipic care care acționează prin blocarea receptorilor dopaminergici și serotoninergici. Abilify Maintena este comercializat sub formă de pulbere și solvent pestru suspensie injectabiă. Pe langa substanța activă, Abilify Maintena mai conține ca excipienți:
- carmeloză sodică
- manitol
- dihidrogen fosfat monohidrat de sodiu
- hidroxid de sodiu
Solventul utilizat este apa.
2. Indicații Abilify Maintena
Abilify Maintena este utilizat în tratamentul de întreținere al schizofreniei la pacienții adulți, care au fost stabilizați cu azipiprazol oral. Medicamentul se mai folosește și pentru tratarea tulburarilor bipolare.
3. Contraindicații Abilify Maintena
Hipersensibilitatea la substanța activă a medicamentului sau la oricare dintre excipienții săi reprezintă contraindicații de administrare.
4. Reacții adverse Abilify Maintena
Ca în cazul oricarui medicament, administrarea Abilify Maintena pot apărea o serie de reacții adverse. Acestea pot fi prezente in orice combinație. Nu vor fi prezente toate reacțiile simultan. Nu toate reacțiile adverse se vor manifesta pe parcursul tratamentului. Nu toti pacientii manifestă aceleași reacții adverse. Atunci când apar aceste manifestari, anunțațo-vă medicul curant.
4.1 Reacții adverse frecvent întâlnite (la 1 din 10 persoane):
- Tulburări metabolice: creșteri/scăderi în greutate, apariția diabetului zaharat
- Tulburări psihice: agitație, anxietate, neliniște, insomnie
- Tulburări ale sistemului nervos: tulburări extrapiramidale, tremor, sedare, somnolență, amețeli, cefalee
- Tulburări gastro-intestinale: xerostomie
- Tulburări musculo-sceletale: rigiditate musculo-scheletală
- Tulburări ale aparatului genital: disfuncție erectilă
- Tulburări generale si la locul de administrare: durere la locul injectării, indurație la locul injectării, fatigabilitate.
- Tulburări biochimice: creșterea creatinfosfokinazei sanguine
4.2 Reacții adverse mai puțin frecvent întâlnite (la 1 din 100 persoane):
- Tulburări hematologice: anemie, neutropenie, trombocitopenie, scăderea numărului de leucocite, scăderea numărului de neutrofile
- Tulburări ale sistemului imunitar: hipersensibilitate
- Tulburări endocrine: hiperprolactinemie, scăderea prolactinei sanguine
- Tulburări metabolice și de nutriție: hiperinsulinemie, hiperglicemie, hiperlipidemie, hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, tulburari ale apetitului
- Tulburări psihice: ideație suicidară, tulburare psihotică, idei delirante, halucinații, labilitate afectivă, atacuri de panică, modificări ale dispoziției, depresie, apatie, disforie, tulburări ale somnului, scăderea libidoului, scrâsnitul din dinți
- Tulburări ale sistemului nervos: hipertonie, bradichinezie, hiperreactivitate psihomotorie, parkinsonism, dishinezie tardivă, distonism, sindromul picioarelor nelinistite, rigiditate cu semnul roții dințate, disgeuzie, parosmie, hipersalivație
- Tulburări oculare: durere oculară, vedere incețoșsată, diplopie, criză oculogirică
- Tulburări cardiace: tahicardie, bradicardie, extrasistole ventriculare, modificări electrocardiografice cum ar fi scăderea amplitudinii undei T sau inversarea acesteia.
- Tulburări vasculare: creșterea tensiunii arteriale, hipertensiune arterială, hipotensiune arterială ortostatică
- Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale: sughiț, tuse
- Tulburări gastro-intestinale: diaree, constipație, greață, vărsături, hipersecreție salivară, dispepsie, reflux gastro-esofagian, disconfort abdominal, durere epigastrică
- Tulburări hepatobiliare: creșterea enzimelor hepatice: aspartataminotransferaza, alaninaminotransferaza, gama-glutamiltransferaza, creșterea bilirubinei sanguine
- Tulburări ale țesuturilor cutanat si subcutanat: eczemă, acnee, indurația pielii, alopecie
- Tulburări musculo-scheletice si ale țesutului conjunctiv: mialgii, fasciculații musculare, spasme musculare, contracturi musculare, rigiditate musculara, artralgii, scăderea mobilității articulare, rigiditate nucală, durere de spate, trimus
- Tulburări renale și ale căilor urinare: nefrolitiază, glicozurie
- Tulburări ale aparatului genital: sensibilitate mamară, galactoree, ginecomastie, uscaciune vulvo-vaginală
- Tulburări la locul de administrare: disconfort la locul injecției, reacție la locul injecției, prurit la locul injecției, eritem la locul injecției, inflamație la locul injecției
- Tulburări generale: apatie, astenie, sete, tulburări de mers, disconfort la nivelul toracelui
- Tulburări biochimice: scăderea glcemiei, creșterea glicemiei, creșterea hemoglobinei glicozilate, scăderea trigliceridelor, scăderea colesterolului sanguin
4.3 Reacții adverse cu frecvență necunoscută:
- Tulburări hematologice si limfatice: leucopenie
- Tulburări ale sisitemului imunitar: reacții alergice, care se pot manifesta prin urticarie, prurit, angioedem, edem al feței, edem al limbii, tumefierea limbii, șoc anafilactic.
- Tulburări endocrine: cetoacidoză diabetica, coma diabetică hiperosmolară
- Tulburări metabolice și de nutriție: hiponatriemie, anorexie
- Tulburări psihice: tentativă de suicid, nervozitate, agresivitate, dependența patologica de jocurile de noroc
- Tulburări ale sistemului nervos: tulburări de vorbire, convulsii tip grand mal (contracții tonice urmate de contracții tonico-clonice, cu pierderea cunoștinței), sindrom serotoninergic,sindrom neuroleptic malign
- Tulburări cardiace: moarte subită inexplicabilă, stop cardiac, prelungirea intervalului QT, aritmii ventriculare, torsada varfurilor
- Tulburări vasculare: sincopă, trombembolism venos
- Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale: laringospasm, spasm orofaringian, pneumonie de aspirație
- Tulburări gastro-intestinale: disfagie, pancreatită
- Tulburări hepatobiliare: icter, hepatită, insuficiență hepatică
- Tulburări cutanate și ale țesutului subcutanat: hiperhidroză, reacții de fotosensibilitate, erupții cutanate tranzitorii
- Tulburări musculo-scheletice și ale țesutului conjunctiv: rabdomioliză
- Tulburări renale și ale căilor urinare: incontinență urinara, retenție urinară
- Tulburări ale aparatului genital: priapism
- Tulburări generale și la locul de administrare: dureri toracice, edeme periferice, hipotermie, pirexie
5. Supradozajul cu Abilify Maintena
În cadrul studiilor clinice pentru Abilify Maintena nu s-au raportat reacții adverse în corelație cu supradozajul. În caz de supradozaj, pacientul trebuie monitorizat cu atenție. Este necesara monitorizare ekg permananenta, pana la eliminarea medicamentului din organism. În cazul în care apar manifestări, tratamentul este de susținere. Se vor trata simptomele, se va menține permeabilitatea cailor respiratorii, se vor utiliza oxigenoterapia și ventilația.
Pentru aripiprazol oral dozele la care a fost observat fenomenul se supradozaj au fost de 41 de ori mai ridicate decât doza terapeutică. Manifestarile au inclus somnoleța, teragie, diaree, greață, vărsături, tahicardie, creșterea tensiunii arteriale. Nu au fost raportate evenimente letale.
Cum Abilify Maintena se administreaza parenteral, probabilitatea apariției supradozajului este mult mai mica decât în cazul preparatelor orale cu aripiprazol.
Trebuie acordata atenție specială in momentul injectării locului de administrare. Medicamentul nu trebuie injectat într-un vas sanguin. Daca se realizează injectarea intravascular, pacientul trebuie monitorizat atât din punct de vedere al semnelor vitale cât si electrocardiografic până la recuperarea clinică. Se va administra tratament de susținere.
6. Interacțiuni și atenționari speciale Abilify Maintena
6.1 Interacțiuni medicamentoase
La inceputul tratamentului cu Abilify Maintena anunțați-vă medicul curant in legatura cu orice alte medicamente pe care le mai utilizați.
Nu au fost efectuate studii în legătura cu interacțiunile Abilify Maintena. Se cunosc interacțiunile aripiprazolului.
Aripiprazolul este antagonist al receptorilor α1-adrenergici si poate potența efectul anumitor antihipertensive.
Aripiprazol nu trebuie administrat în asociere cu alcoolul etilic sau alte medicamente care au efect de sedare la nivelul sistemului nervos central.
Prudență sporită necesită administrarea aripiprazolului in asociere cu alte medicamente care afectează echilibrul hidroelectrolitic si intervalul QT.
Doza de Abilify Maintena poate necesita ajustări in asociere cu:
- Anumite anitiaritmice, cum sunt amiodarona, flecainida, propafenona
- Antidepresive sau anxiolitice, precum venlafaxina, fluoxetina, paroxetina
- Anumite antibiotice antituberculoase, precum rifampicina, rifabutina
- Medicamentele utilizate în tratamentul infectiei cu HIV, precum ritonavir, indinavir, nevirapina, efavirenz
- Medicamente antifungice, cum sunt itraconazol, ketoconazol
Medicamentele care cresc serotonina, utilizate în tratamentul depresiei, anxietații, tulburării obsesiv-compulsive pot crește riscul de reacții adverse. Dacă observați reacții neobișnuite în timpul tratamentului cu Abilify Maintena și aceste medicamente anunțați-va imediat medicul curant.
- Antidepresivele triciclice, cum sunt amitriptilina si clomipramina, utilizate în boala depresivă
- Alte antidepresive, precum triptofan, venlafaxina, utilizate în depresia majoră
- Inhibitori selectivi ai receptorului serotoninei, cum sunt fluoxetina, paroxetina, utilizati în depresie, panică, anxietate, tulburare obsesiv-compulsiva
- Triptani, cum sunt zolmitripitan, sumatriptan, care se utilizează în tramentul migrenelor
- Analgezice, precum petidina, tramadol, administrate pentru a calma durerea
6.2 Conducerea vehiculelor și manevrarea utilajelor
Abilify Maintena poate da reacții adverse precum somnolență, sedare, amețeli, tulburări de vedere. Este indicat să nu conduceți vehicule sau să manevrați utilaje pana nu va dati seama cum va afectează medicamentul.
7. Doze și mod de administrare Abilify Maintena
Abilify Maintena este comercializat sub forma de pulbere pe care medicul curant sau asistenta o va prepara în suspensie. Există si Abilify Maintena pulbere și solvent pentru soluție injectabilă în seringă preumplută. Suspensia va fi administrată ca o injecție intramusculară in deltoid sau fesier. Administrarea nu se va face in același loc, alternându-se și între partea dreaptă și stângă a corpului.
Medicul curant va decide care este doza cea mai potrivită pentru dumneavoastră. Doza inițială este de 400mg, dar se pot administra și doze mai mici, de 300mg, 200mg sau 160mg.
Injecțiile trebuie efectuate lunar, la minim 26 de zile distanță între ele. Daca ați omis o injecție, anunțați-vă medicul curant pentru a vă programa cât mai repede pentru administrarea dozei. Apoi se va relua programul normal. Daca au trecut mai mult de 5 săptpmîni de la ultima doză administrată, se va reiniția terapia cu aripiprazol oral timp de 14 zile, apoi se reia programul normal de injecții.
8. Siguranța în sarcină pentru Abilify Maintena
Dacă planuiți sa rămâneți însărcinată pe durata tratamentului cu Abilify Maintena, discutați cu medicul dumneavoastră. Nu au fost efectuate studii bine controlate cu aripiprazol administrat femeilor gravide. Nu există informații suficiente care sa clarifice siguranța utilizării acestui medicament in sarcina.
Studiile pe animale au evidențiat apariția reacțiilor adverse fetale de tip toxic. Nou-născuții expuși la antipsihotice in celui trimestrul trei de sarcină au un risc ridicat de a dezvolta reacții adverse post-natale. Pot apărea simptome extrapiramidale sau de sevraj. Episoadele variază in durată si severitate. Alte reacții adverse raportate au fost somnolența, tremorul, hipotonia, hipertonia, agitația, tulburările alimentare, detresa respiratorie. Acești nou-născuți trebuie monitorizați cu atenție.
Abilify Maintena nu trebuie utilizat în sarcină decăt daca beneficiile depășesc riscurile.
Aripiprazolul este secretat în laptele uman. În cazul în care vă aflați în perioada de alăptare trebuie luată o decizie între întreruperea alăptării sau a tratamentului. Decizia va fi luata in funcție de balanța risc beneficiu pentru pacientă.
Nu au fost raportate efecte negative ale Abilify Maintena asupra funcției de reproducere.