Infertilitatea masculină: cauze și tratament

Infertilitatea este definită ca incapacitatea de a produce o sarcină după 1 an de relaţii sexuale neprotejate. Infertilitatea afectează aproximativ 15% din cupluri. În trecut, sa presupus că cauza a fost întotdeauna cu femeia. Cu toate acestea, evoluțiile științifice au adus o mai bună înțelegere a procesului de producere și concepție a spermatozoizilor. Se cunoaște acum că până la 40% din problemele de fertilitate pot fi cauzate doar de bărbat și până la 90% din acestea sunt cu un număr scăzut de spermatozoizi sau o calitate scăzută a spermei sau ambele. În mare, 40% din cazuri sunt generate de partenerul masculin, 40% implică un factor feminin, iar restul este datorat ambelor sexe.

Testiculele: localizare, structură, rol

Testiculele sunt situate în scrot, după ce au migrat în timpul vieţii embrionare din poziţia lor iniţială intraabdominală. Temperatura scrotală este cu 2° C mai scăzută decât în restul corpului, fiind necesară unei spermatogeneze normale. Testiculul adult are o formă ovoidală, cu dimensiuni de 4 – 5 cm / 2 – 4 cm, volumul măsurând între 15 – 30 ml. Principalele componente ale testiculului sunt reprezentate de: celulele interstiţiale (celulele Leydig care produc testosteron şi se află în apropierea vaselor sanguine) şi tubii seminiferi (ocupă 90% din volumul testicular), ce reprezintă sediul spermatogenezei. Tubii seminiferi sunt alcătuiţi din celule germinale şi celule Sertoli, care au rol de suport nutritiv pentru spermatogeneză.

Anatomia testiculului

Cele două funcţii principale ale testiculului sunt: sinteza şi secreţia de testosteron şi producerea de spermatozoizi. Testosteronul se sintetizează în celulele Leydig, având ca punct de plecare colesterolul şi este cel mai puternic hormon androgen din organism. Rolul său constă în: dezvoltarea caracterelor sexuale secundare (pilozitate corporală de tip masculin, dezvoltarea musculaturii, repartiţia androidă a ţesutului adipos,dezvoltarea laringelui), dezvoltarea penisului, plicaturarea şi pigmentarea scrotului. Sinteza şi secreţia de testosteron este stimulată de LH (hormonul luteinizant produs de partea anterioară a hipofizei). Spermatogeneza are loc la nivelul tubilor seminiferi, printr-un proces de transformare a celulei suşă (spermatogonie) în spermatocit, spermatidă şi apoi în spermatozoid. Întregul proces durează aproximativ 74 de zile şi necesită prezenţa testosteronului. Stimularea spermatogenezei se face prin intermediul FSH (hormonul foliculostimulant produs de partea anterioară a hipofizei).

Care sunt cauzele infertilității masculine?

Cauzele infertilităţii masculine, prin efectele lor, la unul sau mai multe din următoarele niveluri pot fi grupate: pretesticular, testicular şi posttesticular.

Condiţiile care acţionează pretesticular sunt în general de natură hormonală şi includ afecţiuni hipotalamice (sindrom Kallmann – deficienţă de gonadotrofină; deficienţă izolată de LH – hormon luteinizant sau de FSH – hormon foliculostimulant), afecţiuni hipofizare (insuficienţă hipofizară, hiperprolactinemie) şi anomalii hormonale exogene sau endogene (excesul de estrogeni, androgeni, glucocorticoizi, hipertiroidismul şi hipotiroidismul).
Cauzele testiculare cuprind anomalii cromozomiale (sindrom Klinefelter, sindrom XYY, distrofie miotonică), expunere la gonadotoxine (iradiere; alcool; medicamente – Ketoconazol, Spironolactonă, Cimetidină, Nitrofurantoin; agenţi imunosupresori alkilanţi – Ciclofosfamidă, Clorambucil; droguri – marijuana, heroină, cocaină, metadonă; pesticide – Dibromocloropropan), boli sistemice (insuficienţă renală, ciroză hepatică, siclemie), activitate androgenică anormală (deficienţa de 5α – reductază sau de receptor androgenic) şi lezarea testiculară (traumatism genital, orhită, torsiune de cordon spermatic, criptorhidism, varicocel).
Afecţiunile posttesticulare sunt reprezentate de obstrucţia congenitală a tractului genital (fibroză chistică, sindrom Young – obstrucţie epididimară, blocajul ductelor ejaculatorii), obstrucţia dobândită a tractului genital (vasectomie, chirurgie inghinală, epididimite bacteriene), blocaje funcţionale, prin ejaculare retrogradă sau anejaculare (post – limfadenectomie retroperitoneală; diabet zaharat; scleroză multiplă; α-blocante; antipsihotice – Tioridazină, Haloperidol, Librium; antidepresive – Imipramină, Amitriptilină), anomalii ale funcţiei sau motilităţii spermatozoizilor (sindroame ale cililor imobili – sindromul Kartagener, defecte de maturaţie, infertilitate autoimună) şi tulburări ale contactului sexual (libido scăzut, impotenţă, hipospadias).

S-a estimat că cel puţin 25% din cazurile de infertilitate masculină sunt idiopatice (nu au o cauză identificabilă).

Cum se face diagnosticul clinic al infertilității masculine?

Anamneza trebuie să înregistreze durata infertilităţii, existenţa unor sarcini anterioare şi eventuale dificultăţi sub aspectul concepţiei. Istoricul vieţii sexuale trebuie să analizeze obiceiurilor sexuale ale cuplului (potenţă, momentul şi frecvenţa contactelor sexuale), dintre care unele pot fi ameliorate.

Orice infecţie acută, febrilă poate afecta funcţia testiculară şi calitatea spermei; efectele sunt remarcate după 2 – 3 luni, pentru că spermatogeneza şi transportul spermei necesită acest interval. Parotidita epidemică în antecedente este semnificativă, dacă se produce după pubertate, deoarece orhita urliană poate determina atrofia marcată a ţesutului testicular. Criptorhidismul este asociat cu o producţie scăzută de spermă, iar orhidopexia nu îmbunătăţeşte producţia şi calitatea spermei. Afecţiunile cronice (diabet zaharat, cancer, infecţie) pot reduce calitatea spermei, iar intervenţii chirurgicale la nivelul vezicii, retroperitoneului (limfadenectomia retroperitoneală poate întrerupe lanţul simpatic, la nivelul fibrelor postganglionare, sau leza plexurile sacrat sau hipogastric inferior) sau pelvisului pot conduce la infertilitate, prin ejaculare retrogradă (în vezica urinară) sau anejaculare (aspermie).

Expunerea la substanţe toxice şi medicamentele poate conduce la infertilitate. Calitatea scăzută a spermei a fost remarcată la cei expuşi la anumite pesticide, radiaţii ionizante, medicamente (Sulfasalazină, Cimetidină, blocanţi ai canalelor de calciu), tutun, cocaină sau marijuana, dar efectele acestor gonadotoxine sunt de obicei reversibile la întreruperea administrării. Steroizii androgeni, folosiţi uneori pentru creşterea masei musculare în culturism, acţionează contraceptiv, prin inhibiţia axului hormonal hipofizo – gonadal, iar folosirea băilor fierbinţi sau a saunelor măresc temperatura intratesticulară şi afectează producţia de spermă.

Antecedentele heredo – colaterale pot oferi elemente pentru stabilirea cauzei infertilităţii, cum sunt fibroza chistică, ce este asociată cu absenţa congenitală a deferentului, sau stările de intersexualitate. Existenţa mai multor membri din familie cu infertilitate poate sugera o anomalie citogenetică (cariotip), iar pubertatea întârziată poate orienta către un sindrom Kallmann sau Klinefelter.

La examenul clinic – obiectiv, pacientul trebuie să prezinte semne de virilizare adecvată; scăderea pilozităţii corporeale, ginecomastia şi proporţiile eunucoide pot sugera stări de deficienţă androgenică. Conţinutul scrotal trebuie să fie palpat cu atenţie, notând mărimea şi consistenţa testiculelor; lungimea medie normală este de 4,6 cm, lăţimea de 2,6 cm şi volumul de 18,6 mL, iar consistenţa poate fi fermă (normală) sau moale (anormală). Se mai pot evidenţia anomalii ale epididimului, ce includ induraţii, sensibilitate dureroasă sau chisturi. Examinarea deferentului este importantă pentru că 2% din bărbaţii infertili prezintă absenţa congenitală a acestuia. Dilatarea venelor plexului pampiniform indică un varicocel, care este de obicei întâlnit pe partea stângă şi asociază atrofia testiculului respectiv.

Examenul clinic trebuie să înregistreze şi eventualele anomalii ale penisului, prostatei sau veziculelor seminale. Hipospadiasul, devierea anormală sau fimoza pot împiedica distribuirea adecvată a lichidului seminal în timpul actului sexual. Infecţia sau cancerul prostatei pot fi ocazional diagnosticate la pacienţii cu infertilitate. Vezicule seminale mărite, ce indică obstrucţia ductelor ejaculatorii, pot fi de asemenea palpate la examenul digital rectal.

Care sunt explorări paraclinice utile în infertilitatea masculine?

Analiza de urină poate indica prezenţa unei infecţii, hematurie, glicozurie sau afectare renală, ceea ce poate fi util în evaluarea pacientului. Examinarea microscopică a primei urini eliminate după ejaculare poate evidenţia prezenţa de spermatozoizi, ceea confirmă ejacularea retrogradă; această investigaţie este indicată la diabetici, pacienţi cu antecedente de chirurgie pelvină, vezicală sau retroperitoneală şi cazurile tratate medical pentru hiperplazia de prostată benignă.

O analiză a lichidului seminal este sursa de informaţie primară asupra producţiei de spermă, integrităţii hormonale şi patenţei tractului reproductiv, dar nu este o măsură a fertilităţii; o analiză anormală a lichidului seminal sugerează doar probabilitatea unei fertilităţi scăzute. Lichidul seminal proaspăt este coagulat şi se lichefiază după 5 – 30 minute de la ejaculare. Volumul ejaculat trebuie să fie de cel puţin 1,5 mL (pentru a tampona aciditatea vaginală); nivelul mai mic poate indica ejaculare retrogradă, obstrucţia ductului ejaculator, deficienţă androgenică sau colectare incompletă. Concentraţia trebuie să fie peste 20 mil. de spermatozoizi / mL, valorile mai mici făcând graviditatea mai puţin probabilă. Motilitatea spermatozoizilor este cel mai important indicator al calităţii lichidului seminal, fiind evaluată prin procentul celulelor mobile şi calitatea mişcării (viteză, direcţie); valoarea normală pentru motilitate este peste 50 – 60%, iar calitatea sau scorul progresiei de cel puţin 2, pe o scară de la 0 (fără mişcare) până la 4 (progresie excelentă). Morfologia spermatozoizilor (peste 60% trebuie să fie normali) este o altă măsură a calităţii lichidului seminal, înregistrîndu-se dimensiunile şi formele caracteristice ale capului, piesei intermediare şi cozii. Oligospermia semnifică mai puţin de 20 mil. de spermatozoizi / mL, astenospermia reprezintă o mobilitate sub 60%, iar azoospermia reflectă absenţa spermatozoizilor în ejaculat. Determinarea fructozei seminale este indicată la pacienţi cu volume scăzute de ejaculat şi absenţa spermatozoizilor; aceasta este absentă în agenezia sau obstrucţia veziculelor seminale. Leucocitele sunt prezente în lichidul seminal, fiind implicate în supravegherea imună şi eliminarea spermatozoizilor anormali; leucocitospermia sau piospermia (peste 1 mil. de leucocite / mL) poate fi însă o cauză semnificativă de subfertilitate masculină.

Spermoculturile trebuie să fie efectuate când există suspiciunea unei infecţii a tractului genital; elementele care sugerează aceasta includ prezenţa a mai mult de 1000 de bacterii patogene / mL şi / sau a peste 1 mil. de leucocite / mL de lichid seminal (piospermie). Gonoreea este cea mai comună infecţie, fiind urmată de infecţiile cu Chlamydia, Trichomonas, Ureaplasma urealyticum, E. coli, Mycoplasma, bacterii anaerobe şi bacilul tuberculozei.

Evaluarea hormonală poate evidenţia anomalii ale axei hipofizo – gonadale, care pot genera infertilitate (hiperprolactinemie, deficienţă de gonadotrofine, hiperplazia suprarenală congenitală). Se recomandă ca nivelurile FSH (hormonul foliculostimulant) şi testosteronului să fie măsurate la pacienţi cu densităţi ale spermatozoizilor sub 10 mil. / mL sau cu afectarea funcţiei sexuale (impotenţă, libidou scăzut); testosteronul (produs final) este un indicator global al integrităţii axei şi al balanţei endocrine, iar FSH reflectă starea producţiei de spermatozoizi (testiculul exocrin). Nivelurile serice de LH (hormon luteinizant) şi prolactină pot fi utile în precizarea defectului endocrin, dacă valorile FSH şi testosteronului sunt anormale. La pacienţi cu hipogonadism hipogonadotropic, alături de FSH şi LH, trebuie să fie determinaţi alţi hormoni hipofizari (ACTH, TSH, hormonul de creştere), iar măsurarea estradiolului plasmatic trebuie să fie rezervată celor care apar subandrogenizaţi sau cu ginecomastie.

Testele, care detectează anticorpi antispermatozoizi în ser, plasma seminală şi legaţi de spermatozoizi (IgG, IgA), evaluează infertilitatea autoimună. Traumatismul testicular şi vasectomia pot produce o expunere la cantităţi anormale de antigene, urmată de generarea anticorpilor antispermatozoizi, care afectează transportul spermatozoizilor prin tractul reproductiv sau fertilizarea ovulului.

Se consideră că 2 – 15% din bărbaţii infertili cu azoospermie sau oligospermie (număr scăzut de spermatozoizi) severă vor avea o anomalie cromozomială, care poate fi detectată prin analiză citogenetică (cariotip). Această investigaţie este indicată la pacienţii cu testicule atrofice, mici, valori crescute ale FSH şi azoospermie; sindromul Klinefelter (XXY) este anomalia gonozomală cel mai frecvent detectată la bărbaţii infertili, iar triada clinică, alcătuită din sinuzită cronică, bronşiectazie şi azoospermie obstructivă (sindrom Young), asociază frecvent mutaţiile genetice ale fibrozei chistice. Un procent important din pacienţii cu oligo sau azoospermie prezintă deleţii la nivelul braţului lung ale cromozomului Y.

Ultrasonografia scrotală este un element de bază în evaluarea leziunilor testiculare şi scrotale. La pacienţii cu hidrocel, testiculul poate fi nepalpabil şi trebuie confirmată normalitatea acestuia prin această investigaţie; de asemenea, orice anomalie peritesticulare trebuie să fie examinată ultrasonografic, pentru a-i determina caracteristicile sau originea. Ultrasonografia Doppler color scrotală a fost utilizată pentru investigaţia varicocelului; astfel, un diametru venos pampiniform mai mare de 2-3 mm este considerat anormal, iar fluxul sanguin retrograd prin manevra Valsalva este semnificativ pentru diagnostic.

Ultrasonografia transrectală evidenţiază anomalii prostatice (tumori) şi congenitale ale deferentului, veziculelor seminale sau ductelor ejaculatorii. Evidenţierea unor vezicule seminale dilatate (peste 1,5 cm lăţime) sau ducte ejaculatorii ectaziate (peste 2 – 3 mm) în asociere cu un chist, calcificare sau calculi de-a lungul ductului sunt sugestive pentru obstrucţia ductului ejaculator.

Flebografia este considerată cea mai precisă metodă de diagnostic a varicocelului, definit prin fluxul retrograd de substanţă de contrast, indusă de manevra Valsalva, din vena renală în plexul pampiniform scrotal.

Datorită ultrasonografiei transrectale, există relativ puţine indicaţii pentru CT (computer tomograf) sau RMN (rezonanță magnetică nucleară) a pelvisului; acestea includ evaluarea unui pacient cu varicocel drept solitar, ce poate fi asociat cu patologie retroperitoneală, şi evaluarea testiculului nepalpabil.

Biopsia testiculară este utilă în evaluarea infertilităţii masculine, pentru că poate oferi un diagnostic precis şi ajută la selecţia tratamentului. Investigaţia este indicată la pacientul azoospermic, pentru că altfel este dificil de a distinge între o insuficienţă a producţiei de spermatozoizi şi obstrucţia ductelor tractului reproductiv; diferenţierea se face prin evaluarea spermatogenezei, cu anomaliile arhitecturii tubilor seminiferi şi a compoziţiei celulare, iar rezultatul histopatologic cel mai comun întâlnit este de „oprire a maturaţiei”.

În cazuri de obstrucţie, se practică vasografie, ce presupune injectarea de substanţă de contrast în deferent, anterograd, din regiunea scrotului; se poate astfel evidenţia anatomia deferentului proximal, veziculei seminale şi ductului ejaculator şi determina cu acurateţe locul obstrucţiei. Obţinerea unui specimen de lichid deferenţial poate determina prezenţa spermatozoizilor, ceea ce implică absenţa obstrucţiei testiculare sau epididimare.

O indicaţie relativ nouă pentru biopsia testiculară este de a determina prezenţa, la pacienţi cu testicule atrofice şi niveluri crescute ale FSH, de spermatozoizi maturi în tubii seminiferi, care pot fi folosiţi pentru tehnicile de fertilizarea in vitro şi injectarea intracitoplasmatică. Pentru a reduce riscul de a nu obţine spermatozoizi testiculari pentru fertilizarea in vitro şi injectarea intracitoplasmatică, a fost descrisă o tehnică diagnostică de cartografiere sistematică („mapping”) a testiculului prin aspiraţie percutanată cu ac fin, care poate detecta spermatozoizi la 60% din bărbaţii cu azoospermie neobstructivă.

Care este tratamentul în infertilitatea masculină?

Spre deosebire de majoritatea condiţiilor pretesticulare, care sunt corectabile prin manipulare hormonală, cele testiculare sunt, în mare parte, ireversibile. Cauzele posttesticulare beneficiază în mare măsură de terapia chirurgicală.

A) Tratamentul chirurgical

Tehnicile microchirurgicale permit reversia vasectomiei (vasovasostomie); infecţia, traumatismele şi antecedentele chirurgicale la nivelul tractului reproductiv sunt indicaţii mai rare pentru vasovasostomie sau epididimovasostomie.

Formele de tratament chirurgicale, disponibile pentru varicocel, includ ligatura venelor spermatice prin abord laparoscopic, retroperitoneal, inghinal sau scrotal şi embolizarea percutanată; scopul acestor intervenţii este eliminarea refluxului sanguin retrograd în venele spermatice interne.

Pacienţii cu obstrucţia ductului ejaculator trebuie să fie consideraţi candidaţi pentru rezecţia transuretrală a ductelor ejaculatoare.

Absenţa ejaculării prin leziunea măduvei spinării sau a nervilor simpatici pelvini se poate induce o electroejaculare reflexă prin stimularea controlată (cu ajutorul unei probe rectale) a nervilor simpatici pelvini, urmată de contracţia deferentului, veziculei seminale şi a prostatei; lichidul seminal este colectat şi utilizat într-o tehnică de reproducere asistată.

Tehnicile de aspiraţie a spermatozoizilor sunt indicate la pacienţi la care sistemul ductal este absent (agenezia deferentului) sau imposibil de reconstruit chirurgical. Procedurile de aspiraţie pot implica microchirurgia pentru a recolta spermatozoizi din deferent, epididim sau testicul şi este necesară fertilizarea in vitro pentru a obţine graviditatea.

Deşi cel mai important motiv pentru orhidopexie este facilitarea examinării testiculelor cu risc neoplazic crescut, conservarea fertilităţii este al doilea scop; intervenţia trebuie să fie efectuată până la vârsta de 2 ani, pentru a preveni degenerarea celulelor germinale.

Hiperprolactinemia, produsă de un adenom pituitar, poate fi tratată medical sau chirurgical. Dacă adenomul este vizibil radiologic (macroadenom), se recomandă ablaţia chirurgicală transsfenoidală, iar în cazul unui microadenom este indicată terapia cu Bromocriptină, un agonist al dopaminei.

B) Tratamentul medicamentos

Infertilitatea asociată cu sindromul Kallmann poate fi eficient tratată cu gonadotrofină corionică umană, 2000 UI intramuscular de 3 ori / săptămână, 6 luni şi gonadotrofină menopauzală umană pentru a înlocui LH şi FSH; este posibilă şi administrarea de agonişti GnRH (hormonul eliberator al gonadotropinelor), într-un mod pulsatil. În cazul excesului de testosteron exogen, iniţial, pacientul trebuie să întrerupă terapia hormonală anabolizantă, pentru a permite întoarcerea la o balanţă normală, după care a doua linie terapeutică constă în declanşarea activităţii testiculare cu gonadotrofină corionică umană și gonadotrofină menopauzală umană, ca în sindromul Kallmann.

Hipotiroidia şi hipertiroidia afectează spermatogeneza, iar corectarea acestor anomalii hormonale reprezintă un tratament eficient al infertilităţii. În hiperplazia suprarenală congenitală, în care cea mai comună deficienţă este cea a enzimei 21-hidroxilază, infertilitatea asociată beneficiază de tratamentul cu corticostroizi. În hiperprolactinemie, care anulează pulsatilitatea gonadotrofinică, prin interferarea cu eliberarea episodică de GnRH, leziunile invizibile imagistic sunt tratate cu Bromocriptină, 5 – 10 mg / zi, pentru a restaura balanţa hipofizară normală de LH şi FSH.

Tratamentul piospermiei este controversat în absenţa evidenţierii bacteriologice a agentului patogen; folosirea de antibiotice cu spectru larg (Doxiciclină, Biseptol) s-a dovedit a fi eficientă în reducerea concentraţiilor de leucocite în lichidul seminal şi ameliora funcţia spermatozoizilor, crescând şansa de concepţie.

Tratamentul iniţial al ejaculării retrograde se face cu simpaticomimetice (Imipramină 25 – 50 mg de 2 ori / zi, Efedrină), la care vor răspunde circa 30% din bărbaţi; în cazul eşecului medicaţiei, se pot aplica tehnici de recoltare a spermei şi inseminare intrauterină. În ejacularea prematură, consilierea sexuală, combinată cu antidepresante triciclice (Prozac) sau alţi inhibitori serotoninergici, pot fi eficiente.

În infertilitatea imunologică, opţiunile terapeutice includ supresia cu corticosteroizi, inseminarea intrauterină, fertilizarea in vitro şi injectarea de spermatozoizi intracitoplasmatic. Tehnicile de reproducere asistată oferă rate înalte de graviditate, echivalente celor obţinute cu spermatozoizi normali.

Consilierea în privinţa duratei şi frecvenţei contactului sexual (la interval de 2 zile în perioada de ovulaţie) şi evitarea gonadotoxinelor pot ajuta cuplurile pentru atingerea fertilităţii.

La 25% din pacienţii cu infertilitate nu se poate stabili etiologia (infertilitate idiopatică), iar la alte cazuri, la care poate fi identificată o cauză, nu există terapie specifică. Pacienţii din aceste două grupe sunt candidaţi pentru terapie medicală empirică. Citratul de clomifen acţionează ca un antiestrogen, legându-se competitiv de receptorii estrogenici din hipotalamus şi hipofiză; aceasta blochează acţiunea dozelor normal scăzute de estrogen asupra axei hormonale masculine şi determină secreţia crescută de GnRH, FSH şi LH, mărind producţia de testosteron şi spermatozoizi la nivelul testiculului. Clomifenul este administrat în doză de 12,5 – 50 mg / zi, continuu sau cu o pauză de 5 zile la fiecare lună; terapia trebuie să fie oprită dacă nu se observă un răspuns în calitatea lichidului seminal într-un interval de 6 luni.

Tamoxifenul, folosit în tratamentul cancerului mamar metastatic, este un antiestrogen, care acţionează similar clomifenului; indicat şi pentru oligospermia idiopatică, doza este de 10 – 15 mg de două ori / zi, pentru 3 – 6 luni. Kalikreina este o enzimă pancreatică, ce pare a fi implicate în inducţia motilităţii spermatozoizilor şi stimularea spermatogenezei; se foloseşte kalicreină pancreatică porcină oral în doză de 600 UI / zi. Există argumente care susţin faptul că factorul de creştere 1, asemănător insulinei şi indus de hormonul de creştere, este important pentru spermatogeneză; folosirea hormonului de creştere sau a factorului său de eliberare poate deveni un tratament eficient al oligospermiei.

C) Tehnicile de reproducere asistată

Dacă terapia medicală şi cea chirurgicală nu sunt adecvate pentru tratamentul infertilităţii masculine, se pot folosi tehnici de reproducere asistată pentru a obţine graviditatea.

Inseminarea intrauterină implică plasarea de spermatozoizi ejaculaţi în uterul partenerei, dincolo de bariera cervicală; indicaţia principală este legată de existenţa unui factor cervical, care este astfel evitat, dar tehnica este folosită şi pentru calitatea scăzută a spermatozoizilor, infertilitatea imunologică şi anomalii mecanice de furnizare a spermatozoizilor (hipospadias).

Fertilizarea in vitro presupune stimularea ovariană controlată şi prelevarea transvaginală, sub ghidaj ultrasonografic, a ovulului, care este apoi fertilizat in vitro cu spermatozoizi mobili. Această tehnică este indicată pentru formele de infertilitate în care sunt prezenţi spermatozoizi mobili în număr scăzut.

Prin injectarea intracitoplasmatică de spermatozoizi (micromanipulare a spermatozoizilor), obţinuţi la pacienţi azoospermici din deferent, epididim şi testicul, necesarul de spermatozoizi pentru fertilizarea ovulului a scăzut de la sute de mii pentru fertilizarea in vitro la unul singur.

În transferul intrafalopian al gameţilor, spre deosebire de fertilizarea in vitro, spermatozoizii şi ovulele sunt amestecate împreună şi apoi injectate în trompele uterine prin laparoscopie, înainte de fertilizare.

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…